Site icon Andreea Romaniuc

Viața de freelancer | mituri vs. realitate

smart

Anunțuri publicitare

Lucrez în regim de freelancing de aproximativ trei ani și jumătate și mă gândeam să vă împărtășesc câte puțin din experiența mea nu foarte mare, dar plină de „de toate”.

De-a lungul timpului, am fost implicată în mod direct în toate cele trei ipostaze posibile:

Încă există destul de multe persoane care cred că viața de freelancer este tot ce îți puteai dori, că muncești doar atunci când vrei tu și banii intră în cont în permanență, chiar și atunci când dormi. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa.

Am început să lucrez ca freelancer în timp ce aveam un job full-time. Am lucrat așa un an și jumătate, timp în care aveam din ce în ce mai multe proiecte în regim freelancing, motiv pentru care am renunțat la job. Nu regret decizia. Este, poate, una din cele mai bune decizii ale mele, deoarece mi-a permis să fac ceea ce îmi place cu adevărat.

Doar că stilul de lucru s-a schimbat.

Atunci când lucrezi în regim freelancing, este puțin mai dificil (sau cel puțin pentru mine este) să îți stabilești un program fix de lucru. La mine nu a existat așa ceva, și nici acum nu pot să spun că există.

Mai mult decât atât, de cele mai multe ori, ajungi să lucrezi mai mult decât în calitate de angajat cu normă întreagă. Au fost zile în care am lucrat și 12 ore.

De ce?

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Iubesc ceea ce fac. Sunt mândră de mine că lucrez în regim freelancing și reușesc să mă întrețin din ceea ce iubesc să fac. Tot ceea ce vreau cu acest articol este să „dezbat” puțin miturile legate de această modalitate de lucru.

Un alt „mic dezavantaj” al metodei de lucru în regim freelancing constă, după cum am menționat și mai sus, în venitul câștigat. Atunci când ești angajat cu normă întreagă, ai un venit lunar fix, indiferent dacă compania la care lucrezi are sau nu clienți. Atunci când ești freelancer, lucrurile nu mai stau deloc așa. Poți să ai o lună plină de proiecte, iar în următoarea să ai la jumătate sau chiar deloc.

De asemenea, se întâmplă să lucrezi și să nu primești banii, în special dacă ești la început și nu ai o formă juridică pentru a semna contracte și a emite facturi. Mie, personal, mi s-a întâmplat doar de două ori până acum, dar am auzit la alte persoane că au întâlnit de mai multe ori această situație.

Trebuie să îți organizezi foarte bine finanțele, pentru a nu ajunge în situația de a rămâne fără bani. Eu am transformat acest dezavantaj într-un avantaj pentru mine, învățând să fiu mai chibzuită și să economisesc.

Dar pentru că am vorbit destul despre dezavantajele metodei de lucru în regim freelancing, să vedem și partea frumoasă a lucrurilor.

Cel mai mare avantaj al freelancing-ului este faptul că poți lucra de oriunde. Ai nevoie doar de un laptop și conexiune la internet. Iar acest lucru este cât se poate de plăcut. Au fost momente în care, din dorința de a ieși puțin din monotonia zilnică, am decis să iau laptopul în brațe, să merg în parc și să lucrez de pe o băncuță în fața lacului. Cât de bine a fost!

Un alt aspect pe care l-am observat, cel puțin în cazul meu, este nivelul de productivitate mult mai crescut în cazul freelancing-ului. Da, de când sunt freelancer, sunt mult mai productivă, atât în ceea ce privește proiectele la care lucrez, dar și în ceea ce privește treburile casnice. Lucrând din propria casă, îmi organizez altfel timpul, motiv pentru care am timp pentru toate.

Tu ai lucrezi sau ai lucrat până acum în regim freelancing?

Care sunt avantajele și dezavantajele acestui stil de lucru, din punctul tău de vedere?

Nu te mai rețin decât un minut!

Introdu adresa ta de e-mail în căsuța de mai jos pentru a afla primul noutățile care apar pe blog.

Exit mobile version