De vorbă cu Denisa Silaghi despre activitatea din #SocialMedia

Nu mai este nici o noutate faptul că Social Media, și în special platforma Instagram, a devenit un job în adevăratul sens al cuvântului. Din ce în ce mai multe persoane tind să se îndrepte către această activitate, motivați, în cea mai mare parte, de ceea ce văd la persoanele care sunt deja cunoscute în mediul online. Ceea ce se vede mai puțin, este, însă, munca din spatele postărilor de pe rețelele de socializare.

Am stat de vorbă cu Denisa Silaghi, creator de conținut cunoscut în mediul online pentru naturalețea ei, pentru pasiunea cu care creează fiecare postare și pentru relația extraordinară pe care o menține cu comunitatea ei.

Denisa a acceptat să răspundă la câteva întrebări legate de activitatea ei în mediul online și despre ceea ce presupune aceasta, oferind și câteva tips&tricks pentru cei ce vor să înceapă o astfel de activitate.

Să aflăm, astfel, ce spune Denisa Silaghi și ce recomandări are pentru cei la început de drum!

A.R.: Bună, Denisa! Vreau să te felicit, în primul rând, pentru toată activitatea ta din online. Te urmăresc aproape de la început, atât pe YouTube, cât și pe Instagram și îmi place faptul că ești extrem de naturală. Am văzut clipul tău de pe YouTube legat de cum ai început această activitate. Acum, după ce a trecut destul de mult timp, care crezi că este, după părerea ta, cea mai mare provocare în ceea ce privește activitatea din Social Media?

Denisa: Îți mulțumesc pentru apreciere și mă bucur mult că mă urmărești de la început și că ai rămas până acum alături de mine.

Ca să îți răspund la întrebare, cea mai mare provocare, după părerea mea, este să rămâi original, natural și nu în ultimul rând, să prezinți mereu și o doză de realitate. Aici mă refer în special la postările de pe Instagram, care toate par a fi scoase din cadrul perfect, dintr-o viață perfectă, iar cu toții știm că realitatea e departe. E bine să menții un echilibru.

A.R.: De unde îți iei, cel mai mult, inspirația pentru postările din Social Media, în special pentru crearea materialelor de promovare a unui produs?

Denisa: Inspirația mi-o iau de pe Pinterest de obicei, dar când vine vorba de promovarea unui produs, uneori îmi vin ideile pe moment, alteori mă gândesc puțin cum aș putea să le pun în valoare. Se activează cumva latura creativă de fiecare dată când trebuie să promovez un produs, iar în timp, având mai multă experiență în spate, e mai ușor.

A.R.: Știu că, pentru a reuși să creezi și să menții o comunitate în Social Media, este nevoie de o prezență zilnică, cel puțin atunci când ne referim la Instagram. Îți afectează acest lucru, în vreun fel, viața personală? Există un secret în ceea ce privește menținerea unui echilibru între viața personală și activitatea din Social Media?

Denisa: Nu îmi afectează viața personală, Alex al meu m-a susținut mereu în ceea ce fac, el este ajutorul meu din spate, la poze în special, iar uneori vine și cu idei inedite pentru realizarea materialelor.

Pentru că eu am și un job full time, materialele, de cele mai multe ori, le pregătesc din weekend, astfel că îmi e ușor în timpul săptămânii să le postez. Apelez de cele mai multe ori la programarea lor în diferite zile ale săptămânii (materialele de pe blog și clipurile de pe YouTube), iar pentru Instagram, la fel, pregătesc materialele în weekend și uneori îmi pregătesc și textele dinainte, asta ca să nu pierd timpul.

Alteori, pe Instagram, mai ales pe stories, încerc să fiu spontană și să postez de fiecare dată când am ocazia, mă inspiră ceva sau cred că informația respectivă ar fi interesantă și pentru comunitate. În general, story-urile sunt și despre ce faci / simți în momentul respectiv.

Also, ce mai fac pentru a menține un echilibru este să fac pauză de la social media ori de câte ori simt că mă copleșește.

A.R.: Tot în ceea ce privește menținerea echilibrului, cum menții tu echilibrul între postările sponsorizate și cele nesponsorizate / personale?

Denisa: Personal, accept doar campaniile brandurilor cu care eu rezonez, iar în ultima perioadă chiar am avut parte de astfel de campanii. Pe lângă asta, încerc să am și postări personale între ele, ca să am un feed mai aerist.

A.R.: În ultimul timp, există o tendință foarte mare a tinerilor de a începe să activeze în Social Media. Știu că este deja o întrebare foarte des adresată, dar aș dori să aflu și părerea ta. Crezi că cineva care începe acum poate reuși sau industria este deja prea saturată? Ai și câteva recomandări pentru o persoană care își dorește să înceapă acum?

Denisa: Consider că este loc sub soare pentru toți. Nu contează că începi acum, important este ca odată ce te apuci, să dedici cât mai mult timp și resurse acestei pasiuni / job / etc. Am văzut conturi mici care au avut un content original și au evoluat rapid. Contează ce aduci nou pe această piață deja suprasaturată.

Capul sus, cu forță înainte și oricâte mesaje descurajatoare primești la început, keep going! Unii oameni din păcate sunt invidioși, răutăcioși și deloc empatici. Dar nu contează ce spun ei pentru că nu sunt ei cei care îți aduc veniturile la sfârșit de zi.

Activitatea Denisei o puteți urmări aici:

Instagram: @silaghidenisa

YouTube: https://www.youtube.com/c/DenisaSilaghi

Blog: https://denisasilaghi.blog/

Dacă aveți și alte curiozitîți în ceea ce privește social media, le puteți lăsa în secțiunea de comentarii și voi încerca, cu ajutorul oamenilor din online, să răspund la ele.

2 gânduri despre “De vorbă cu Denisa Silaghi despre activitatea din #SocialMedia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s