#UnFelDeTips&Tricks | 5 metode prin care îți poți crește organic contul de Instagram

Mediul online reprezintă, poate, la ora actuală, un mod de a trăi. O sursă de informație. O sursă de inspirație. Și, mai nou, o afacere.

Pentru a îți dezvolta o afacere, indiferent dacă aceasta se află în mediul online sau în cel offline, este foarte important să ai o prezență pe rețelele de socializare. În prezent, platforma de socializare Instagram reprezintă un adevărat instrument de promovare.

În acest articol, îți voi prezenta 5 metode eficiente prin care îți poți crește organic contul de Instagram, creând o adevărată comunitate în jurul afacerii tale.

1. Hashtag-urile

Unul dintre cele mai importante elemente ale platformei Instagram este reprezentat de hashtag-uri. Acestea te ajută să îți etichetezi conținutul postat, astfel încât acesta să ajungă la persoanele cu adevărat pasionate de domeniul tău de activitate.

Astfel, vei atrage în comunitatea ta acei oameni cu adevărat pasionați de ceea ce tu postezi și, implicit, potențiali cumpărători ai produselor sau serviciilor tale.

Cu cât mai multe hashtag-uri relevante pentru afacerea ta, cu atât mai bine! Totuși, este indicat să nu exagerezi. 

2. Consecvența

Pentru a atrage o comunitate numeroasă în jurul afacerii tale, este foarte important să postezi constant, pentru ca urmăritorii tăi să fie întotdeauna la curent cu cele mai recente noutăți ale afacerii tale. Nu poți păstra o comunitate, dacă postezi doar atunci când îți aduci aminte!

Pentru postările de pe feed, este recomandată o postare pe zi, pe cât posibil păstrându-se același interval orar de postat!

3. Calitatea

Legat de recomandarea anterioară, este foarte important să nu postezi doar de dragul de a posta. Calitatea reprezintă un element foarte important atunci când vine vorba de conținutul de pe Instagram și reprezintă un mod eficient de a îți crește numărul de urmăritori în mod semnificativ.

Ai întotdeauna grijă ca atunci când realizezi o poză pentru contul tău de Instagram să ai parte de o lumina bună, de preferat naturală, să realizezi poza din unghiul corespunzător, să evidențiezi elementele importante ale fotografiei, fotografia să fie clară. Astfel, urmăritorii tăi vor aprecia munca ta și există șanse semnificativ mai mari ca aceștia să îți devină clienți.

4. InstaStory

Un element important și poate cel mai urmărit element al platformei de socializare Instagram este funcția de InstaStory. În cadrul acesteia poți posta atât poze, cât și materiale video, poate un „making-off” al procesului de realizare a produsului pe care îl promovezi. Aici poți fi cât se poate de natural și creativ, iar următorii tăi vor aprecia acest lucru.

Dacă în cazul postărilor din feed se recomandă o postare pe zi, în cazul funcției de Instastory sunt recomandate minim 3 – 5 astfel de postări.

5. Aspectul

Primul lucru pe care un urmăritor îl observă atunci când intră pe profilul tău de Instagram este modul în care acesta arată. În acest sens, este recomandat, pe cât posibil, să păstrezi aceeași cromatică a pozelor din feed, să nu folosești filtre diferite pentru fiecare poză postată și să organizezi ordinea postărilor astfel încât acestea să nu se repete, deoarece există riscul de a „obosi” urmăritorii.

Tu ce trucuri folosesti pentru a îți crește contul de Instagram?

Împărtășește-le cu noi în secțiunea de comentarii, având ocazia de a ajuta și alte persoane să aibă un cont de Instagram popular!

Nu te mai rețin decât un minut!

Introdu adresa ta de e-mail în căsuța de mai jos pentru a afla primul noutățile care apar pe blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s